– Hai, întreabă-mă!
Și se așează pe scaunul de lângă mine, gata de povestit. Îl văd abia așteptând. E ca un balon, simt îngrămădeala poveștilor din el și da, pentru că am mai trecut prin asta, știu că urmează de după ființa așezată, o avalanșă de fapte, păreri, emoții, sentimente.
– Păi, cum a fost? Mă alint și eu pentru că, dacă el mă fierbe, simt că trebuie să îi arăt, de asemenea, și eu, cum se simte asta.
– Nu așa! Întreabă-mă frumos: cum a fost …la…? și așteaptă cu ochii măriți și întrebători.
E drept, avem o rutină, nu începe niciodată o poveste până nu este adresată întrebarea potrivită. Așa pățește o mamă care își învață odorul că răspunsul bun întotdeauna depinde de întrebarea potrivită. 😊
– Ok. Teo, cum a fost azi la școală?
– Așaaa..!
Și după asta nu îl mai pot opri, însă pe termen lung este foarte utilă această rutină zilnică! Îmi povestește ce a fost bine, ce mai puțin bine, ce-au mai făcut, ei, prin pauze, la ore, cum s-a simțit, ce teste s-au mai dat, cum a fost la ascultare, cine cu cine a avut ceva de împărțit, noutăți, dileme, supărări, oportunități, accidente, turuite toate ca… sacul lui Moș Crăciun sub bradul meu. Avalanșă de …cadouri! Uneori sunt și cu ochii pe ceas, să-i ”optimizez” debitul cu timpul pe care îl am și mă străduiesc să îl fac empatic astfel încât să înțeleagă că povestea zilei de la el este importantă, cel puțin la fel cât și alte priorități care stau la rând pentru urechile, mâinile și neuronii mei. Are loc și el, copilul, în timpul meu, chiar dacă e strâmt, ca la toată lumea, chiar dacă în cap fac ping-pong bulinele de la listele ”de făcut” și chiar dacă țepușele de iritare/aglomerare împung să iasă și să prăpădească agresorul. Să îi arăt atenție este o prioritate, să îi răspund cu calm chiar și când ”iada sare casa” este o regulă, să vadă la mine un model de comunicare constructivă este lege, pentru mine acestea sunt practica inimii de mamă. Așa am văzut eu în jurul meu, așa dau mai departe, așa îl învăț să dea și el celorlalți. Nici o teorie nu face cât practica! Nici un psiholog nu face cât părintele înțelept!
Cum să îi explici copilului despre egoism? Prin tine! Generozitatea o învață de aproape și din cum o simte venind spre sine. E ca un bănuț. Îi pui zilnic în mână, copilului, un bănuț invizibil, pe lângă cei fizici, de buzunar! Așa are un depozit iar din acel depozit poate să cheltuiască sau să investească. Banca lui, a inimii copilului, trebuie să fie mereu plină pentru că altfel apelează la credite. Se împrumută de stare de bine altfel, prin exagerări, alintături, pozne și altele – depinde de cât de gol este seiful său și de cine mai pune câte o contribuție în el.
Armonia modelează personalitatea încă elastică a copilului în forme frumoase și asta are un mai mare preț în relația noastră, părinți-copii, pe termen lung decât bunurile pe care ni le-ar aduce … productivitatea sporită în carieră ori în ordonata felie de viață casnică.
Așa investesc eu pentru copilul meu!! Nefiind egoistă cu timpul pe care îl avem, cu toții, la fel.
Putem să ne inspirăm unii de la alții, împreună este mai frumos și mai ușor!
Tu cum faci investiții în copilul tău?
Ți-a plăcut? 
Tu doar lasă-ne mai jos adresa ta de email iar noutățile ajung țintă la tine!