Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai uşor? Greşala.
Greşala cea mai mare? Renunţarea.
Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
(vorbe ale Maicii Tereza)
Bullying, poate este un termen vag însă, în fapt, este un comportament frecvent întâlnit sub forma intimidării, presiunii, amenințării și care produce suferințe emoționale celor vizați.
Cel care îl exercită se bazează pe un avantaj real, perceput sau indus.
Mentalitatea societății pare că ”acoperă” abuzuri petrecute în familie unde de regulă victime sigure sunt copiii și persoanele vulnerabile: bătrâni, persoane cu dizabilități, femei.
Victima trăiește drama plus rușinea faptului în sine că nu reușește să se extragă abuzului. Stima de sine impactată o vreme îndelungată are efectul paraliziei reacțiilor firești. Am fost în fața unui astfel de caz când o domnișoară, bine crescută de altfel, neconflictuală după toate semnele vizibile, poate prea politicoasă, a roșit intens și încerca puternic să evite descrierea situației în care ea fusese plesnită, de un coleg la școală. Cumva atât îi era de jenă de postura în care se afla încât refuza și să admită că ar avea nevoie de suport. Din bun simț personal, chiar dacă nu avea vreo vină, prefera să trateze o agresiune nefirească asupra ei ca pe o asumare personală de a nu fi reușit să evite întâmplarea. M-a întristat constatarea!
Poate din joacă unii copii se împing, tachinează și ajung ulterior, pe calea aceasta, la ghiont, palmă, lucruri aruncate, pumn apoi sau violență organizată. Pe acestea le-am trăit și personal prin Teofana, nu doar odată și refuz să le mai accept în colectivitățile lui Teo – oricât de mici ar părea.
Micul Iepuraș este o poveste cu tâlc despre supraviețuitori!
Avem o morală care bate șaua pentru educare în spiritul adaptării și folosirii inteligente a resurselor proprii!
Ei, agresorii dau de nașul cuvenit la timpul potrivit atât cât le trebuie ca să învețe! Dacă din prima nu, din a doua, sau a treia, da! Vorba aceea: cine nu învață din greșelile trecutului e condamnat să le repete! Va învăța!!
Până învață ei, unii – mulți se vede, în ultima vreme în societatea românească, la școala vieții, oare nu ar fi mai ușor, pentru toți să fim preocupați activ de Echilibru și Educație? De propagarea educației și ținerea sub control în comunitate, activ, a cazurilor rebele?
Cum?
Doar părerea mea:
Fiecare fiind prin el însuși un model după pildele creștine!
Fiecare amendând glumele care pot degenera! Pentru că VOR DEGENERA!
Fiecare educând și fiind implicați în păstrarea unei culturi a respectului reciproc!
Fiecare fiind atent la grupurile din care facem parte și fiind suport la cerere sau și fără cerere, sesizand solidar autorități și organisme civile competente în caz de abateri.
Educația dacă nu e susținută cu fapte atunci sunt doar vorbe!
Un agresor are un impact prea mare pentru a fi ignorat!
Copii, fiți inteligenți!
Semnalați cazurile de bullying!
Părinți, atât de plină e viața de lecții încât eu nu trebuie să mai zic nimic. Răbdare și comunicare!
Inspirație!
Împreună suntem mai puternici și ne este mai frumos!
Ți-a plăcut? 
Tu doar lasă-ne mai jos adresa ta de email iar noutățile ajung țintă la tine!