Cui ai trimite această poveste? Distribuie!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fiecare „azi” este construirea acelui „mâine” pe care îl vom întâlni la un moment dat.

În urmă cu doi ani discutând cu un coleg despre copii, talentele lor, perspective posibile, dorințele noastre pentru ei și despre cum i-am putea ajuta cel mai bine să fie oameni buni pe drumul vieții lor m-a surprins răspunsul lui și chiar am rămas apoi gândindu-mă și analizând în ce măsură explicația lui simplă s-a aplicat și în copilăria mea ori ulterior, spre maturitate, influențându-mă.

Părerea lui era că în general și copiii și oamenii mari au scopul de a evita suferința odată ce au perceput că i-ar putea afecta și că NU atât de mult motivația pozitivă face pe cineva să evolueze cât conștientizarea nevoilor personale și traducerea acestora în potențiale lipsuri în timpul existenței.

Interesantă perspectiva aceasta generală!

Mai auzisem și în vânzări că deciziile de achiziție erau determinate de teama de a pierde ceva mai mult decât de ideea de a dezvolta. Știam, de asemenea, piramida lui Maslow care într-un rezumat sumar vorbește despre motivație ca despre un răspuns la nevoi de performanță, afiliere, realizare, statut, câștig, putere, satisfacție însă personal vedeam ca pregnantă dorința de autorealizare mai mult decât frica de consecințe negative. Totuși, eu eram un adult iar preocuparea mea se îndrepta către a livra un model de gândire sănătoasă copiilor mei care nu aveau aceeași experiență de viață și posibil își trăiau pur și simplu simțirile mai mult decât conștientizau, analizau, evaluau consecințe ale modelelor de comportament – treabă grea oricum pentru vârsta lor…

Părinții ar trebui să cam știe despre ce vorbesc…

Acei părinți care organizați își văd de treburile de adult iar când își mai ridică ochii din iureșul lor văd că al lor copil are ca ocupație constantă pierderea de vreme cu:
• un joc pe telefon,
• conversații lungi cu hi-hi, ha-ha fără temă cu colegi, prieteni, cunoștințe, 
• filme la TV/tabletă,
• plecat devreme-venit târziu fără un rezultat concret pozitiv,
• altele care nu seamănă cu pașii mici și siguri către o zi de mâine confortabil predictibilă.

Sau acei părinți care deși au organizat mental și concret pașii de făcut de către odor pentru o creștere aleasă încă întâmpină rezistența obiceiurilor dăunătoare ale copilului ce trăiește într-o colectivitate pentru care viitorul este prea departe ca cineva să vrea să-l zărească cu mâna streașină la ochi și copilul, deși știe ce trebuie să facă, nu o face, uită, este ignorant și iritat la povețe, mereu.

Puțini părinți, stând în penumbră, scapă de îngrijorări și văd luminați mereu o cale lină înaintea pașilor propriului copil!

Cum să provoci grija aceea constructivă fără să te transformi în zbir? Cum să inspiri la a visa visele de după copilărie, adolescență fără să tai zbenguiala din program și copilăreala? Cum să rămâi tu, calm, fără stres, să nu-i țipi și să nu-l ciufulești de moț?

Nu acestea sunt întrebările bune, de fapt!
Ci cât din acțiunile de părinte sunt generate de frica unui ceva și cât sunt rezultatul motivației pur pozitive? Pune-ți pe o hârtie onest! Nu e nevoie să știe și alții. După ce conștientizezi ce arăți tu când nu vorbești se așază și răspunsurile!

Concluziile mele salvatoare au fost că eu trebuie să dau tonul și să implic și copiii.

Trebuie să visăm împreună cu copii și să ne temem împreună, unde e cazul! Temându-ne împreună ajungem la concluzia că unul are la un moment dat un curaj sau încredere mai mare și face un pas, o acțiune spre a ieși din teamă, a o controla, îndepărta. Cineva are experiența, cineva știința, cineva pune curajul! Uneori pasul e urmat de succes iar alteori de o lecție însă parcursul experienței împreună leagă spiritele. Legătura între copil și părinte de fapt este cea importantă pentru că provoacă armonizarea și creează o „cultură” de familie, obiceiuri, lecții trăite cu emoție adevărată nu predate vrac de un atotștiutor. Atotștiutorii sunt repejor “castrați” pentru că timpurile, vremurile, forțează la abordări noi, diferite: combinații între copil – adult, nou – vechi.

Așa că, dacă aveți nevoie de o idee, aruncați-vă în vise alături de copii și creați legătura de încredere! Voi, părinții trebuie să fiți prima alegere a copilului, de orice vârstă, la voi trebuie să vină pentru a rezolva o frică, o întrebare și nu neapărat pentru soluție ci pentru STAREA pe care o puteți genera împreună –  cea mai bună stare care să fie TERENUL unei soluții.

Și așa puteți vorbi despre modele, idei, să testați o activitate sau alta, să luați împreună din experiență ce este util, să comparați, rearanjați și să construiți.

Ți-a plăcut? 🙂
Tu doar lasă-ne mai jos adresa ta de email iar noutățile ajung țintă la tine!

Încăpățânarea Furnicuței Mia – poveste cu tâlc, 5 min pentru a domoli încăpățânarea copiilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *