O poveste nu este doar o poveste, azi întoarce-te la copilul tău cu ceva dulce: ajută-ți copilul să-și vadă poveștile din viața lui! Nu-l lăsa singur în vremea poveștilor!
Bun și rău. Isteț sau viclean.
Toate percepțiile noastre sunt pe un continuum iar ceea ce este exagerat atât înspre plus cât și spre minus, pe axa de prezentare, devine defect sau nepotrivit. Potrivit înseamnă, vorba noastră: nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Așa se face că teoria o știm însă cum se aplică în practică, deoarece asta ne dă cel mai tare de furcă? Exemplele reale sunt foarte bune.
Distractorii și volumul mare de informații de gestionat în era digitală ajung să pună mari probleme rezistenței față de priorități. Am auzit zilele trecute o istorisire adevărată despre un copil, născut sănătos, care din cauza expunerii la program prelungit de vizionare a conținuturilor de pe TV, tabletă și telefon nu s-a mai dezvoltat conform unui parcurs corespunzător vârstei sale ci a dezvoltat o formă de autism. Este dependent de stimularea ecranului și doar aceasta îi produce satisfacție și îl ține atent, la vârsta de patru ani. Din nefericire nu a învățat să comunice cu exteriorul real, nici să-l gestioneze potrivit capacităților sale, iar datorită formei de dependență nici nu este interesat sau măcar cooperant în tentativele de ghidaj ale familiei sau grădiniței. Face psihoterapie pentru recuperare.
Gândesc eu că e o tragedie, faptul în sine și nu este ușor ca părinte să trebuiască să-ți admiți greșeala de parenting timpuriu, după ce ai născut un copil sănătos, cu voia Cerului. E un caz extrem desigur.
Ne este ușor și nouă să spunem acum de ce s-a întâmplat așa, după ce istoricul s-a derulat. Poate e o experineță de pus la capitolul ”învățăminte”. Totuși, nu-i așa că ar fi foarte interesant, să putem spune cum va evolua o speță înainte de a-i vedea finalul? Ar fi de folos! Cum de ajungem să persistăm în comportamente care privite rațional au perspective de risc? Este inconștiență, lipsă de educație, pur și simplu nepăsare? Ce-l ține ”adoarmit” pe ”cocoșul” interior?
Vulpi șirete sunt la tot pasul în existența noastră. Să le vizionăm noi ca adulți întâi ca să putem spune o poveste și unui copil la un moment dat:
- plăcerea nevinovată de a lenevi,
- un mic viciu de care are toată lumea și nu face gaură în cer,
- orgoliu – care fără pieptănătura zilnică se arată ciufut și dințăros,
- impulsul de a împunge pe cineva,
- iureșul dat peste cap după ceva-ul neapărat necesar încă de alaltăieri dar prea puțin așezat în puzzelu-ul de ansamblu al planului de viață
- etc
Toate acele extreme de pe continuum, despre care spuneam mai înainte, sunt personaje de poveste. Spun o poveste în graiul lor, ademenesc, găsesc argumente să se prezinte justificat și să atragă. Oare ce i-o fi spus vulpea șireată acelei mame care și-a lăsat copilul în lumea device-urilor când el era atât de mic și neformat?
Poți să-ți imaginezi un dialog?
Vulpea: – Câtă treabă ai! Sunt atâtea de făcut! Tu calcă, tu spală, tu cumpărături, fă mâncare, fă curat! E greu și așa, darmite cu un neastâmpărat mic! Dacă se uită la televizor mai învață ceva, ia uite ce desene animate drăguțe! Iar tu îți faci treburile!
sau
Vulpea: – Așa sunt ăștia mici! N-ai ce face! Trebuie să ai răbdare să crească! Mai greu cu ei că nu te prea înțelegi însă după ce cresc o să fie altfel! Lasă-l să copilărească! Se distrează cu pisicile acelea de pe net! O să se facă veterinar! Ai și tu viața ta! Când te mai odihnești?
Așadar, percepții!
Când începe zgomotul interior, tu, ca părinte, ai vreun dirijor de orchestră?
Știi să alegi răspunsul, acolo în interior, cu cuvinte potrivite? Conștientizezi pe unde te afli cu sentimentul pe axă? Mai spre minus, mai spre plus? Pe la mijloc? Stai! Abia e dialog interior! Încă nu-i dăm vânt și spre exterior pentru că …, hm, sar o poiană întreagă de alte vulpi să-și spună și ele păreri! Fiind încă în dialog interior aruncă-ți privirea peste timp și vezi cum un domino pornește de la gând și percepție spre exterior și se continuă acolo ultrapotențat cu forțe noi. Dacă îți place filmul ce-l vezi până la capăt, dacă e în acord ecologic cu ce efect vrei să ai tu în propria viață și a altora, atunci da, vorbește cum simți, dacă nu, revino, reconfigurează și fii potrivit, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Dacă ai tăiat…ori tăiat ori cârpit rămâne!
De ce vorbesc despre percepții? Pentru că ai noștri copii și ei ne percep pe noi, părinții! Dacă noi dresăm vulpile noastre ori avem cocoși isteți ce nu se lasă păcăliți de înșelătoare aparențe atunci ei vor face la fel!
Timp blând nouă și minte limpede!
Ți-a plăcut? 
Tu doar lasă-ne mai jos adresa ta de email iar noutățile ajung țintă la tine!